Cerul Câmpiei Turzii, al României și al întregului flanc estic al NATO este vegheat cu abnegație, profesionalism și curaj de eroii aerului – femei și bărbați dedicați unei misiuni nobile: protejarea libertății și securității noastre.
Zeci de mii de ore de antrenament și de zbor, misiuni complexe desfășurate atât pe teritoriul național, cât și în afara granițelor, colaborări exemplare cu partenerii din NATO și din întreaga lume – acestea sunt bornele care definesc activitatea Forțelor Aeriene Române și, în mod special, a militarilor din Baza Aeriană 71 „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii.

Astăzi, în ziua Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul – patronul spiritual al aviatorilor – ne înclinăm cu respect în fața celor care, prin devotament, disciplină și sacrificiu, apără spațiul aerian al țării noastre. Le mulțumim atât celor din personalul navigant, cât și celor din personalul tehnic și de sprijin, pentru efortul continuu și tăcut care susține excelența aeriană.
Vă suntem recunoscători nu doar astăzi, ci în fiecare zi, pentru că sunteți garanții siguranței noastre și modele de urmat în comunitate și în întreaga societate.
La mulți ani, Forțelor Aeriene Române! La mulți ani, aviatorilor români!















