„Nu mai pot…” – strigătul unei mame cu dizabilități, lăsată fără sprijin, la protestul de la Turda
Protestul de ieri din municipiul Turda nu a fost doar despre politică. Nu a fost doar despre partide, sloganuri sau calcule electorale. A fost despre supraviețuire.
În mijlocul oamenilor adunați în stradă s-a auzit vocea unei femei. O turdeancă. Mamă. Cetățean român. Persoană cu dizabilități, gradul III de handicap permanent. O femeie căreia statul i-a tăiat indemnizația de 400 de lei, singurul sprijin financiar constant pe care îl avea.
Acei 400 de lei nu erau un „privilegiu”.
Erau mâncare.
Erau medicamente.
Erau caietele unui copil aflat în clasa a VII-a.
Erau o formă minimă de demnitate.
Astăzi, femeia trăiește din ajutorul familiei, în timp ce cheltuielile cresc, impozitele se măresc, iar presiunea zilnică devine insuportabilă. Pensia ei – tot 400 de lei – nu mai există. I-a fost tăiată. Iar în locul ei a rămas disperarea.
În videoclipul filmat la protest, nu vedem furie organizată. Vedem un om ajuns la capătul puterilor. O femeie care a ieșit în stradă nu pentru a provoca scandal, ci pentru că nu mai are unde să se ducă. Vocea îi tremură. Cuvintele sunt simple. Dar fiecare propoziție apasă greu pe conștiința celor care privesc.
Această femeie nu a cerut milă.
A cerut să fie auzită.
A cerut să nu fie abandonată.
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
