Vești bune pentru locuitorii comunei Frata! Opt familii vor beneficia în perioada următoare de introducerea gazului metan în locuințe, printr-un program gratuit derulat în parteneriat cu Primăria Frata și Delgaz Grid.
Proiectul marchează un moment important în procesul de modernizare a infrastructurii locale, contribuind semnificativ la creșterea confortului și la îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor.
„Este un pas important pentru comunitatea noastră. Lucrările sunt deja în curs, iar acesta este doar începutul unui amplu proces de dezvoltare a infrastructurii în comuna Frata. Continuăm să investim în viitorul localității, pas cu pas”, a declarat primarul Cherecheș Cristian.
Administrația locală își propune ca în perioada următoare proiectul să fie extins, astfel încât un număr tot mai mare de familii să beneficieze de racordarea la rețeaua de gaz metan.















