Parteneriat local pentru viitorul sportului: FC Câmpia Turzii și DADUS Flors&Dors își unesc forțele

Clubul FC Câmpia Turzii anunță încheierea unui nou parteneriat local, prin care DADUS Flors&Dors devine partener oficial al clubului.
Colaborarea are ca obiectiv principal susținerea performanței sportive și dezvoltarea tinerelor talente din municipiul Câmpia Turzii.

Reprezentanții celor două entități subliniază că acest parteneriat depășește dimensiunea unei simple colaborări comerciale, fiind o investiție reală în comunitate, în sport și în viitorul copiilor și tinerilor care reprezintă orașul pe terenurile de fotbal.

„Suntem convinși că un viitor bun și sigur înseamnă susținerea de azi pentru un drum mai bun, pentru pași mai siguri. Trebuie să punem umărul la construcția unui viitor mai bun pentru acest sport și pentru acești copii minunați”, a declarat Oltean Andrei Cosmin, CEO DADUS Flors&Dors.

Conducerea FC Câmpia Turzii a transmis mulțumiri pentru încrederea acordată și pentru sprijinul oferit, subliniind că astfel de parteneriate locale sunt esențiale pentru creșterea sănătoasă a clubului și pentru asigurarea condițiilor necesare performanței sportive.
Prin această colaborare, FC Câmpia Turzii și DADUS Flors&Dors demonstrează că o comunitate unită este mai puternică, construind împreună nu doar proiecte și infrastructură, ci și visurile unei noi generații de sportivi.
🔵🟡 Un ORAȘ, Un SPORT, O ECHIPĂ

















