Toamna aceasta, tradiția prinde viață la Câmpia Turzii! Sub sloganul „Pași de tradiție, suflet de folclor”, se lansează oficial școala de dans popular „Cătălina Ardeleana Folklore”, un proiect dedicat tuturor celor care iubesc jocul românesc, de la copii, până la seniori.
Noua școală de dans își propune să aducă folclorul mai aproape de oameni.

Cursurile vor fi structurate pe grupe de vârstă și nivel de experiență, astfel încât copiii, adulții și vârstnicii să poată învăța într-un mediu relaxat și prietenos. Se vor preda dansuri autentice din zona Transilvaniei – de la învârtita și târnăveana, până la suite de jocuri din satele clujene.
Școala „Cătălina Ardeleana Folklore” nu se va opri doar la cursuri, în program sunt planificate spectacole, participări la festivaluri naționale și internaționale, flashmob-uri, ateliere tematice și pregătiri speciale pentru dansul mirilor, transformând fiecare lecție într-o adevărată experiență culturală.
Cei interesați sunt încurajați să se înscrie din timp, iar prima lecție de probă este gratuită.
Înscrierile se fac prin mesaj privat pe pagina oficială, iar startul cursurilor este programat pentru această toamnă.















