<
Actualitate

Paul Olaru: O discuție oficială, cu un prieten al comunei Mihai Viteazu

În această dimineață, în vizită la Senatul României, unde am avut o întrevedere cu domnul Mircea Abrudean, președintele Senatului României, un prieten al comunei Mihai Viteazu, dar și al meu personal.

Am discutat cu domnul Abrudean mai multe aspecte referitoare la dezvoltarea comunității noastre, urgentarea unor demersuri, precum și construirea unei infrastructuri pentru bicicliști, în vederea impulsionării turismului pe Valea Arieșului.
Ca de obicei, domnul Mircea Abrudean a fost mai mult decât receptiv la solicitările noastre, manifestându-și intenția de a ne susține proiectele.
Astfel, prin parteneriate strategice și legături puternice, reușim să facem ceea ce trebuie pentru Mihai Viteazu, chiar și în aceste perioade atât de dificile, din punct de vedere administrativ-economic.


Îi mulțumesc domnului Abrudean pentru deschiderea manifestată, cât și pentru susținerea pe care o arată, întotdeauna, față de proiectele necesare!
Dragi cetățeni, astfel de întâlniri vor continua, deoarece doar alături de parteneri și colaboratori puternici vom putea răzbi aceste perioade și vom putea aduce plusvaloare la Mihai Viteazu!

Paul Cristian OLARU,
Primarul Comunei Mihai Viteazu.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top