<
Actualitate

POLIȚIA ROMÂNĂ LUPTĂ PENTRU COMBATEREA TRAFICULUI DE DROGURI

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 31 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Aceasta a fost prinsă în flagrant delict de către polițiști, în municipiul Cluj – Napoca, având asupra sa peste 5 kilograme canabis (drog de risc), cu o valoare de piață estimată la 50.000 de euro.

Substanța interzisă, destinată comercializării, a fost descoperită ascunsă în interiorul unui frigider de mici dimensiuni, ridicat de persoana cercetată de la un punct de livrare al unei firme de curierat internațional.

Astăzi, 8 mai, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea persoanei de 31 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și ai Grupării Mobile de Jandarmi Cluj Napoca.

Precizăm că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top