Era seară de toamnă târzie, iar în sat mirosea a fum și a pâine coaptă. Frunzele trosneau sub pașii grăbiți ai oamenilor care se îndreptau spre case. Se pregătea Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului, iar bătrânele spuneau că e vremea în care „lumea se oprește o clipă ca să-și curețe sufletul”.
Maria, o femeie simplă din sat, așezase masa cu grijă. Pe fața de masă cusută de mama ei erau sarmale, plăcinte cu brânză dulce, o bucată de brânză de burduf și o candelă aprinsă în mijloc. Copiii se jucau în jurul mesei, iar bărbatul ei, Ion, tocmai se întorsese din curte, unde pusese câteva lemne pe foc.
— „E ultima seară de dulce, Ioane,” i-a spus ea zâmbind. „De mâine intrăm în post. Să mâncăm și să ne rugăm, că ne așteaptă zile de liniște.”
El a dat din cap și s-a așezat. În casă mirosea a cozonac și a rugăciune. Deasupra icoanei Nașterii Domnului ardea candela cu flacără mică, galbenă, care tremura odată cu vântul de afară.
În sat, toate casele erau pline de lumină. Se auzeau râsete, clopoței de la vite și vocea preotului din depărtare, binecuvântând începutul postului. Femeile mai bătrâne își învățau nurorile cum se ține tradiția:
— „Să speli toate vasele, să nu rămână grăsime, că aduce supărare în post. Și mâine, să nu uiți să arunci resturile spre răsărit, pentru păsările cerului, că aduc noroc și rod bun la primăvară.”
Maria a zâmbit. Îi plăceau obiceiurile vechi. Îi aminteau de copilărie, când stătea lângă sobă și bunica îi povestea cum, odinioară, oamenii aprindeau focuri pe dealuri, ca să alunge spiritele rele și să cheme binele în sat.
După cină, toți au rămas câteva clipe în tăcere. Copiii au adormit, iar Maria a stins încet lumânările de pe masă, lăsând doar candela aprinsă. Înainte de a merge la culcare, s-a așezat în genunchi și a rostit o rugăciune simplă:
„Doamne, ajută-ne să intrăm în post cu inimă curată. Fă-ne casa liniștită, masa binecuvântată și sufletul curat ca lumina Ta.”
A doua zi, când soarele s-a ridicat peste sat, aerul părea mai curat, mai blând. Oamenii își făceau cruce înainte de a începe ziua, știind că de acum începe drumul spre Crăciun, drumul spre lumină.
În inima Mariei, o liniște adâncă se așternuse. Știa că venise vremea iertării, a împăcării și a curățirii sufletului. Lăsata Secului nu era doar o seară de mâncare bună — era o punte între lume și cer, între pământ și Rai.
Și undeva, printre flăcările mici ale lumânărilor, parcă se auzea un șoptit blând:
„Curăță-ți sufletul, om bun. Crăciunul se apropie…” Părintele Bogdan Turean.
Recommended for you
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
