Într-o lume în care curajul de a începe de la zero în altă țară nu este de ajuns, Cosmin Cristea ne demonstrează că perseverența, educația continuă și dragostea pentru oameni pot construi un drum profesional solid chiar și departe de casă. De la ajutor de bucătar fără cunoștințe de limba engleză, la Head Chef într-un centru de îngrijire pentru vârstnici, parcursul său este o lecție de determinare și umanitate. L-am provocat la un dialog sincer despre începuturi, sacrificii, provocări și împliniri, într-un interviu care inspiră.
Adrian Soporan: Cum ai ajuns să pleci din Câmpia Turzii și să lucrezi în Anglia?
Cosmin Cristea: În momentul în care am primit invitația, lucram în Cluj-Napoca și eram student la Management, la Spiru Haret. Stăteam singur în chirie, iar costurile erau destul de mari. Deși aveam sprijinul familiei, simțeam că nu mă regăsesc și nu reușeam să-mi imaginez un viitor de succes. Îmi doream foarte mult o schimbare, iar în vara lui 2015 am primit o invitație de la un prieten care deja muncea aici, în UK, împreună cu familia sa. M-au primit și m-au tratat ca pe un membru al familiei. Am fost norocos din acest punct de vedere și le voi fi recunoscător toată viața.
Rep.: Ți-ai dorit dintotdeauna să lucrezi în bucătărie sau a fost o întâmplare?
C.C.: Am avut înclinații spre partea de cofetărie – prăjituri și torturi. Asta m-a ajutat și m-a diferențiat de alți bucătari din UK. Această pasiune s-a amplificat în perioada pandemiei, când pregăteam torturi și prăjituri pentru comunitatea de români din zonă. În România, am avut diverse joburi: electrician, lucrător într-un supermarket, casier la benzinărie. N-am avut prea mult contact cu bucătăria până să ajung în Anglia.
Rep.: Care a fost primul tău job în Marea Britanie și cum te-ai adaptat?
C.C.: Primul meu job a fost de „kitchen assistant” în 2015. La momentul respectiv nu vorbeam limba engleză și lucram și câte 6 zile pe săptămână, 11 ore pe zi. Am avut noroc de oameni minunați care au văzut potențialul în mine și m-au trimis la cursuri gratuite de engleză organizate în școlile din zonă.
Rep.: Cum a fost tranziția de la ajutor de bucătar la bucătar-șef?
C.C.: Pe lângă ambiția mea și dorința de a-mi construi un drum în viață, am avut parte de oameni care au crezut în mine și m-au motivat constant.
Astfel, în primii ani am studiat și am obținut calificări precum:
• Intermediate Apprenticeship in Food Production and Cooking – 2018
• Intermediate Apprenticeship Senior Production Chef – 2024
• Supervising Food Safety in Catering – 2019
• Leadership and Management Course – 2021
• Hydration and Nutrition Course – 2020
Cu fiecare curs parcurs am mai urcat o poziție: de la „kitchen assistant” la „chef assistant”, apoi „chef”, iar acum sunt „head chef” chiar în bucătăria în care am început, stingher, în urmă cu 10 ani.
Rep.: Care au fost cele mai mari provocări în acești 10 ani?
C.C.: Dorul de casă, dezrădăcinarea, adaptarea la un stil de viață complet diferit, crearea unui nou cerc de prieteni și încrederea în oameni noi. A fost o provocare și să-mi mențin ambiția și dorința de a construi ceva de care să fiu mândru când privesc în urmă.
Rep.: Ce înseamnă pentru tine să fii Head Chef într-un centru de îngrijire pentru vârstnici?
C.C.: După 10 ani de muncă și implicare, după eșecuri, reușite, calificări și premii precum:
• „Unsung Hero” – 2023
• „Best Catering Team” – National Awards 2024
• Finalist „Best Chef” – British Care Awards 2022/2023
• o carte publicată în 2023, care sprijină bucătarii începători să creeze meniuri echilibrate pentru vârstnici
…pentru mine acest loc nu mai e doar un job. Este o familie de peste 100 de persoane de care am grijă prin ceea ce le ofer zi de zi în farfurie. Am o echipă de 10 oameni pe care îi ghidez să crească și să urmeze același drum.
Rep.: Cum gestionezi meniurile speciale, în special pentru persoanele cu demență?
C.C.: În centrele de îngrijire pentru persoane cu demență, meniurile trebuie să fie hrănitoare, atractive și adaptate nevoilor individuale. Folosim contraste de culori între farfurii și fața de masă, pentru a ușura identificarea mâncării, și ne asigurăm că prezentarea e cât mai atrăgătoare.
Ținem cont de texturi și necesități speciale: „soft and bite-sized”, „minced and moist”, piureuri, lichide, meniuri vegetariene, fortificate, pentru diabetici, fără gluten etc. Fiecare detaliu contează pentru a ne asigura că toți primesc nutrienții de care au nevoie.
Rep.: Ce te-a motivat să mergi mai departe când ți-a fost greu?
C.C.: Știind de unde am plecat și cât de greu mi-a fost financiar înainte să ajung în UK, nu mi-am dorit să mai ajung în acea situație. Am avut în jurul meu exemple care m-au învățat că singura opțiune e să merg mai departe și să învăț din fiecare „lovitură” pe care viața mi-a dat-o.
Rep.: Ai avut momente în care ai vrut să te întorci acasă?
C.C.: Distanța dintre UK și România nu e mare, așa că pot reveni acasă ori de câte ori mi-e dor de familie și prieteni. Dar nu, nu am simțit niciodată dorința de a mă întoarce definitiv. Simt că menirea mea e aici, unde pot face bine și pot ajuta.
Rep.: Ce rol a avut familia în această călătorie a ta?
C.C.: Familia e totul. Fie că am căzut sau am avut reușite, ei au fost alături de mine. Sunt norocos să am o familie sănătoasă și un „acasă” unde mă pot întoarce oricând. Le mulțumesc părinților pentru educația primită, care m-a format ca om – corect, educat, ambițios și disciplinat.
Rep.: Ce înseamnă Câmpia Turzii pentru tine, după atâta timp?
C.C.: Câmpia Turzii a fost, este și va fi „acasă”, indiferent unde mă va duce viața. Când revin, îmi rezerv timp să revăd locurile copilăriei – școala, zonele unde mă jucam, unde visam și pierdeam nopțile.
Rep.: Reușești să mai gătești și rețete românești? Dacă da, care e preferata ta?
C.C.: Iubesc bucătăria românească. Nu se compară cu cea britanică, cu tot respectul pentru cultura culinară de aici. Sarmale, supe, mămăligă, preparate din porc, papanași, prăjituri ca la mama acasă – le gătesc ori de câte ori am ocazia.
Rep.: Ce sfat ai pentru un tânăr din România care visează la o carieră în străinătate?
C.C.: Să nu stea pe gânduri. Să se urce în trenul care oprește în stația lui – poate fi schimbarea vieții. Să încerce, fie că e vorba de muncă sau de studii. Se poate întoarce acasă oricând. Ambiția, munca și credința în Dumnezeu le pun pe toate la locul lor.
Rep.: Cum vezi viitorul tău profesional – mai departe în Anglia sau înapoi în România?
C.C.: Îmi văd viitorul aici, în Anglia. Am idei și planuri care implică mai multe centre pentru vârstnici. Din păcate, nu cred că România e încă pregătită să le ofere bătrânilor ceea ce mi-aș dori eu, prin tot ce am învățat și trăit aici.
Recommended for you
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
