<
Actualitate

Primăria Comunei Ceanu Mare informează fermierii locali

APIA demarează Campania de plăți în avans, începând cu 16 octombrie 2025
Primăria Comunei Ceanu Mare aduce la cunoștința fermierilor din comună faptul că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va demara, începând de mâine, 16 octombrie 2025, Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025.
Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere 2025 sunt prevăzute în Ordinul OMADR nr. 334/10.10.2025, privind aprobarea realocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), în cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, publicat în Monitorul Oficial nr. 939/10.10.2025.

Conform legislației europene în vigoare, statele membre pot acorda plăți în avans de până la 70% din cuantumul intervențiilor finanțate prin FEGA.

Campania de plăți în avans se va desfășura în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2025, iar sumele vor fi achitate în lei, la cursul de schimb de 5,0806 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30.09.2025 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C/2025.

Primăria Comunei Ceanu Mare încurajează toți fermierii locali să urmărească informațiile oficiale furnizate de APIA și să se asigure că îndeplinesc condițiile necesare pentru primirea plăților în avans.

Pentru informații suplimentare, fermierii se pot adresa Centrului Local APIA Turda sau pot solicita sprijin la Primăria Ceanu Mare – compartimentul agricol.

Primăria Comunei Ceanu Mare
Transparență. Sprijin. Dezvoltare pentru comunitate.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top