Informăm tinerii cu vârste între 16 și 29 de ani, aflați în căutarea unui loc de muncă sau care nu urmează o formă de educație, despre oportunitatea de a se înscrie în proiectul european „NextGen Skills”, implementat de organizația clujeană Know Concept.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, având o valoare totală de 5.249.118,83 lei, din care 4.014.388,55 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Scopul său este de a sprijini peste 280 de tineri din județul Cluj, inclusiv din Câmpia Turzii, să își construiască un viitor profesional stabil și sustenabil.

Tinerii participanți vor beneficia gratuit de:
– consiliere profesională individuală și sprijin pentru înregistrarea la Serviciul Public de Ocupare;
– medieri active pentru integrarea rapidă pe piața muncii;
– cursuri de calificare și formare profesională cu diplome recunoscute la nivel național și internațional;
– activități educaționale non-formale și dezvoltare de abilități de tip soft skills, pentru o integrare sănătoasă și echilibrată pe piața muncii.

Cui se adresează?
Proiectul se adresează tinerilor din județul Cluj care:
– au vârste între 16-29 ani;
– nu sunt angajați și nu urmează o formă de educație;
– provin din medii vulnerabile sau aparțin grupurilor dezavantajate, inclusiv tineri de etnie romă.

Prin implementarea proiectului, cel puțin 280 de tineri vor fi sprijiniți direct, dintre care minimum 43 de etnie romă. Se preconizează că 225 de tineri vor fi integrați pe piața muncii sau în programe educaționale la finalizarea activităților.
Înscrierile în proiect vor începe în curând, iar procesul va fi simplu și transparent. Mai multe informații pot fi obținute pe website-ul www.know-team.ro sau prin e-mail la adresa:
sonia.zaharie@know-team.ro (Sonia Zaharie – Manager de Proiect).
Primăria Municipiului Câmpia Turzii încurajează tinerii din oraș să acceseze această oportunitate și să facă un pas important către o carieră de succes.
Direcția Relații cu Comunitatea.















