Primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, se implică direct în activitățile dedicate Centenarului orașului, aducând un strop de bucurie celor mai mici dintre locuitori.
Edilul va merge în grădinițele din municipiu pentru a le citi copiilor o poveste specială creată pentru această aniversare. Povestea, special gândită pentru copilași este „Luminita Poznașă și orașul care a făcut 100 de ani”, o carte ilustrată și adaptată vârstei preșcolarilor, menită să le transmită micuților, într-un mod atractiv, istoria, valorile și spiritul comunității.

Prin această inițiativă, administrația locală își propune șă marcheze 100 de ani de la unirea localităților Ghiriș și Sâncrai și să îi apropie pe copii de identitatea orașului lor, cultivându-le sentimentul de apartenență și dragoste pentru Câmpia Turzii.
Centenarul se scrie și prin ochii copiilor, iar poveștile spuse de primar vor rămâne o amintire frumoasă pentru micii cetățeni ai orașului.















