<
Actualitate

PSD Câmpia Turzii propune un plan strategic de investiții pentru perioada 2026–2028

PSD Câmpia Turzii propune un plan strategic de investiții pentru perioada 2026–2028

 Grupul consilierilor locali ai Partidul Social Democrat (PSD) din Câmpia Turzii a prezentat, în cadrul unei întâlniri oficiale cu executivul primăriei, un pachet amplu de proiecte prioritare care vizează bugetul local pe anul 2026 și direcțiile de dezvoltare ale municipiului până în 2028.
Liderul grupului de consilieri PSD, Toth Alexandru, a subliniat necesitatea unei planificări bugetare orientate către nevoile reale ale comunității, structurată pe patru axe majore de intervenție.

Sănătate și protecție socială

Cea mai importantă propunere vizează construirea unui Spital Nou, prin accesarea fondurilor europene, menit să ofere servicii medicale moderne pentru locuitorii municipiului și ai zonei arondate. De asemenea, PSD propune înființarea unui Centru de Dializă în fostul sediu al Poliției, un proiect cu impact social major.
Potrivit lui Toth Alexandru, aproximativ 200 de pacienți ar urma să beneficieze direct de acest centru. În acest context, președintele PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, și-a exprimat angajamentul de a sprijini demersurile administrative necesare pentru trecerea imobilului în patrimoniul local, după modelul reușit al fostului sediu al Finanțelor.

Infrastructură și utilități

Pe zona de infrastructură, consilierii PSD solicită fonduri pentru modernizarea tronsonului de drum de 430 de metri, situat între barieră și Capela de la 110. Totodată, planul prevede finalizarea extinderii rețelelor de apă și canalizare pe toate străzile municipiului și modernizarea iluminatului public cu tehnologie LED în cartierul Sâncrai.

Spații verzi și agrement

Strategia PSD include reabilitarea completă a parcurilor de joacă și lansarea unui concurs de soluții de arhitectură pentru Parcul Mare „Berc”, obiectivul fiind transformarea acestuia într-un punct central de relaxare și recreere pentru comunitate.

Cultură și patrimoniu

În domeniul cultural, grupul PSD propune reabilitarea Capelei de la 110 și marcarea inaugurării Muzeului de la „3 Lacuri” printr-un eveniment de amploare. Printre ideile avansate se numără organizarea unui concert extraordinar susținut de artistul Marcel Pavel, menit să crească vizibilitatea turistică și culturală a zonei.
Reprezentanții executivului primăriei au arătat deschidere față de aceste propuneri, care urmează să fie analizate, dezbătute și supuse votului în viitoarele ședințe ale Consiliului Local Câmpia Turzii.
Biroul de Presă al PSD Câmpia Turzii

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top