<
Actualitate

PSD CÂMPIA TURZII: SUSȚINEM DEMERSURILE PRIMARULUI DORIN LOJIGAN ȘI NE OPUNEM DESFIINȚĂRII TRECERII LA NIVEL DIN CARTIERUL ȘARÂT

Organizația PSD Câmpia Turzii își exprimă public sprijinul față de demersurile și poziția primarului municipiului, domnul Dorin Nicolae Lojigan, privind menținerea trecerii la nivel cu calea ferată din Cartierul Șarât, un punct vital pentru mobilitatea și siguranța locuitorilor din zonă.

PSD Câmpia Turzii se opune ferm desființării acestei traversări feroviare, considerând că o asemenea decizie ar izola cartierul și ar crea dificultăți majore în accesul serviciilor de urgență, transport și intervenție.

În urma discuțiilor purtate de președintele organizației PSD Câmpia Turzii, domnul Avram M. GAL, cu reprezentanții conducerii Ministerului Transporturilor, s-a primit garanția oficială că trecerea la nivel nu va fi desființată, iar orice soluție viitoare va fi analizată în acord cu nevoile comunității locale și în conformitate cu normele europene de siguranță și infrastructură.

Totodată, PSD Câmpia Turzii consideră că, pe termen mediu și lung, se pot identifica soluții moderne, proiecte de subtraversare sau pasarele pietonale și auto, care să asigure fluența traficului și siguranța participanților, fără a afecta accesul locuitorilor din Cartierul Șarât.

PSD Câmpia Turzii reafirmă principiul său fundamental:

„Susținem toate proiectele de dezvoltare a municipiului nostru, indiferent de partidul politic care le inițiază, atâta timp cât ele sunt în interesul oamenilor, al comunității și al viitorului orașului nostru.”

Avram M. GAL
Președinte PSD Câmpia Turzii

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top