0Așa stă scris în registrul rezultatelor remarcabile la concursurile la care au participat elevii Colegiului.
Dacă vă întrebați cine este Radu, ei bine, el este un minunat elev în clasa a V-a. El a participat la Concursul Național TERRA „Mica Olimpiadă de Geografie pentru clasele V-VII”, Etapa Națională, 2025.

Cum a reușit această performanță, să se claseze pe locul 3, între cei 286 de elevi participanți la olimpiadă? Răspunsul este simplu. Prin parcurgerea unei vaste bibliografii de specialitate, printr-un program riguros de studiu, prin exercițiu și… prin multă pasiune.
Astfel a ajuns Răducu, ”micul geograf”, să efectueze piruete pline de virtuozitate în fluidul geografic.
Personal, te felicit călduros și-ți mulțumesc că mi-ai oferit bucuria de a te cunoaște așa cum ești, o parte din țesutul viu al Colegiului.
Prof. Gabriela-Dochița IOSOF















