<
Actualitate

Razie de amploare în Turda și Câmpia Turzii

Razie de amploare în Turda și Câmpia Turzii

În cursul zilei de ieri, 3 mai a.c., efectivele rutiere din Cluj-Napoca, Dej, Gherla, Turda, Câmpia Turzii și Huedin au acționat în zonele de interes operativ din județ, având ca obiectiv identificarea șoferilor care pun în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, sub coordonarea Serviciului Rutier, au desfășurat o amplă acțiune pentru creșterea siguranței în trafic, în special pentru combaterea consumului de alcool sau substanțe interzise la volan.

În acest sens, au fost efectuate peste 280 de testări cu aparatele din dotare.

„În urma controalelor efectuate, 5 participanți la trafic au fost sancționați contravențional pentru consum de alcool, iar în 2 cazuri s-au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Menționăm faptul că, acțiunile de acest tip vor continua în perioada următoare, cu o prezență vizibilă pe arterele principale din județ”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top