Sindicaliștii din Administrație anunță proteste de amploare după declarațiile premierului Ilie Bolojan privind concedierile din 2026

Tensiunile sociale se accentuează la nivel național, după ce sindicaliștii din Administrație au anunțat proteste de amploare împotriva Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, ca reacție la declarațiile acestuia privind reducerile de personal prevăzute pentru anul 2026.
Nemulțumirea sindicatelor vine în contextul în care Executivul a decis, anterior, majorarea taxelor și impozitelor pentru mediul privat, măsură justificată de necesitatea plății salariilor bugetarilor.

Reprezentanții sindicatelor susțin însă că aceste decizii au afectat grav firmele private, în timp ce restructurările reale din sistemul public au fost amânate sau evitate.
Liderii sindicali acuză Guvernul că măsurile anunțate nu reprezintă o reformă autentică a administrației, ci o simplă reducere de personal, care ar putea deschide calea numirilor politice și externalizării serviciilor publice.
Președintele FNSA a declarat că: „Vor să dea oameni afară, ca să externalizeze serviciile. Acest Guvern nu dorește să facă o reformă reală. După concedieri, își vor angaja oamenii lor, membri de partid sau apropiați.”

Primele manifestații sunt anunțate după Revelion, iar sindicaliștii avertizează că anul 2026 ar putea fi marcat de conflicte sociale majore, dacă Executivul nu va reveni asupra deciziilor.
Reacția vine după ce premierul Ilie Bolojan a afirmat public că reducerea cheltuielilor din administrație va presupune, în anumite cazuri, și concedieri: „În cursul anului 2026, reducerea cheltuielilor din administrație va implica, în anumite locuri, inclusiv reduceri de personal. Toate autoritățile vor trebui să facă un audit al schemei de personal și să stabilească dacă există posturi nejustificate. Unde există personal excedentar, se vor face reduceri.”
În acest context, sindicatele solicită dialog real, transparență și criterii clare de evaluare, avertizând că orice reformă făcută „pe repede înainte” riscă să afecteze grav funcționarea administrației publice și stabilitatea socială.
















