Super Câmpia la U12! Evoluție superbă pentru „Leii” lui Corneliu Bercea la Viișoara

Echipa U12 a FC Câmpia Turzii continuă evoluțiile solide din campionat cu un meci foarte bun în etapa a XVIII-a, disputat sâmbătă, 21 martie, în deplasare, pe terenul formației Victoria Viișoara.
Elevii antrenați de Corneliu Bercea au intrat pe teren extrem de motivați și au arătat, încă din primele minute, că își doresc victoria.

„Leii” au controlat jocul, au stat mai bine în teren, au alergat mai mult și au dominat mijlocul terenului, reușind să își creeze numeroase ocazii de gol.
Defensiva a funcționat exemplar, iar în atac determinarea și dorința de joc s-au concretizat prin două reușite semnate de Casian Corovei și David Rațiu. Efortul colectiv, spiritul de echipă și implicarea totală au fost ingredientele unui meci foarte bun.

Pentru FC Câmpia Turzii au evoluat: Denis Gădălean, Aurelian Mărginean, Andrei Oltean, David Rațiu, Lucas Jucan, Eduardo Molnar, Raul Inclezan, Casian Corovei, Darius Corovei, David Peter, Alex Toader și Christian Varga.
La finalul partidei, bucuria copiilor a fost una pe măsura efortului depus, confirmând încă o dată progresul acestei generații.
Reprezentanții clubului au transmis felicitări și adversarilor de la Victoria Viișoara pentru jocul prestat, subliniind importanța fair-play-ului în competițiile juvenile.
🔵🟡 Un ORAȘ, Un SPORT, O ECHIPĂ!















