<
Actualitate

Tânărul sportiv Todoran Paul, elev al Colegiului Național „Mihai Viteazul”, cucerește aurul la “Cupa Maramureșului” 2025

Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, municipiul Baia Mare a găzduit ediția a V-a a prestigioasei competiții „Cupa Maramureșului”, un eveniment care a reunit peste 400 de sportivi din trei țări: România, Ungaria și Republica Moldova. Printre participanți s-a numărat și Todoran Paul, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Câmpia Turzii.

Reprezentând cu mândrie Clubul Sportiv Tao Kickboxing Turda, Paul a urcat în ring hotărât și disciplinat, iar determinarea sa s-a văzut în fiecare secundă a meciului. Tânărul sportiv a reușit să câștige la puncte toate cele trei reprize, impunându-se categoric în fața adversarului și adăugând în palmares încă o medalie de aur.

Antrenorul său, Crișan Sebastian, a transmis felicitări publice pentru performanța remarcabilă, dar și pentru exemplara îmbinare dintre școală și sport:
„Paul este în clasa a XII-a, un an foarte important, însă reușește să combine în mod profesionist pregătirea pentru examenul de bacalaureat cu antrenamentele. Munca, seriozitatea și perseverența lui sunt de apreciat.”

Succesul de la Baia Mare confirmă încă o dată potențialul și dedicarea lui Todoran Paul, un model pentru tinerii sportivi ai zonei. Felicitări și mult succes în competițiile viitoare!

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top