<
Actualitate

Turda trimite o delegație sportivă în Franța. Doi handbaliști vor reprezenta orașul la Angoulême

Turda trimite o delegație sportivă în Franța. Doi handbaliști vor reprezenta orașul la Angoulême

Consiliul Local al Municipiului Turda a aprobat, prin Hotărârea nr. 36 din 6 martie 2026, deplasarea unei delegații în orașul înfrățit Angoulême (Franța), în perioada 26–29 martie 2026.
Decizia vine în urma invitației oficiale primite din partea partenerilor francezi, în cadrul relațiilor de înfrățire dintre cele două comunități, care vizează dezvoltarea de proiecte comune în domeniul sportiv, cultural și educațional.

Doi sportivi vor reprezenta Turda

Potrivit hotărârii adoptate, delegația va fi formată din doi sportivi recomandați de Asociația Handbal Club Potaissa Turda:
Bocoș Vlăduț
Negruț Mihai
Aceștia vor participa la competiția sportivă „Foulées d’Angoulême”, un eveniment cu tradiție în orașul francez.

Cheltuielile, suportate conform legii

Hotărârea prevede că toate cheltuielile aferente deplasării vor fi suportate în conformitate cu prevederile legale privind delegațiile externe ale personalului român.
IConsolidarea relațiilor internaționale
Participarea sportivilor turdeni la acest eveniment reprezintă un nou pas în consolidarea relațiilor dintre Turda și Angoulême, punând accent pe schimburile sportive și promovarea tinerelor talente la nivel internațional.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top