Joi, 19 decembrie, începând cu ora 18:00, la Cafeneaua D’Acasă din Turda va avea loc un Turneu de Șah pentru Amatori, dedicat pasionaților de șah și celor care doresc să participe la un eveniment recreativ cu caracter competițional.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Andreei Panainte, campioană națională de șah, care are experiență în organizarea turneelor de șah pentru amatori desfășurate la Năvodari. Implicarea acesteia vizează asigurarea unei bune desfășurări a competiției.

Turneul de la Turda reprezintă prima inițiativă de acest tip adresată amatorilor, cu obiectivul de a deveni o tradiție locală în zona Cluj, contribuind la promovarea șahului în rândul comunității.
Competiția se va desfășura într-un cadru prietenos, iar participanții vor putea beneficia de premii oferite de sponsorii evenimentului.
Informații utile:
• Data: 19 decembrie
• Ora: 18:00
• Locația: Cafeneaua D’Acasă, Turda
• Taxă de participare: 20 lei
Înscrieri: la locație sau prin mesaj la 0750 267 708.















