<
Actualitate

Un motociclist din Câmpia Turzii și-a pierdut viața într-un accident în Turda. Avea 32 de ani

Un accident rutier a avut loc, vineri, pe Calea Victoriei, în Turda. S-au ciocnit o mașină și o motocicletă. Conducătorul acestuia a primit îngrijiri medicale, însă a fost declarat decesul.

„La data de 13 iunie a.c., în jurul orei 16:10, pe Calea Victoriei din municipiul Turda a fost înregistrat un accident rutier.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 29 de ani, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa în direcția municipiului Câmpia Turzii, ar fi efectuat un viraj la stânga, peste marcajul longitudinal continuu, intrând în coliziune cu un motociclu condus din sens opus de un bărbat de 32 de ani.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului.

Traficul rutier este blocat în totalitate, la acest moment”, a transmis IPJ Cluj.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această după-amiază în urma unui grav accident rutier petrecut pe calea Victoriei din municipiul Turda.

La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, unde au găsit o motocicletă și un autoturism avariate, precum și conducătorul motocicletei, respectiv un bărbat de aproximativ 30 de ani, fără semnale vitale.

Echipajele medicale, sprijiniți de echipajul de descarcerare, au aplicat mai bine de o oră manevre de resuscitare victimei, însă, din păcate, fără a putea readuce semnalele vitale ale acesteia”, a comunicat ISU Cluj.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top