Un nou contract de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii din Câmpia Turzii!

Municipiul Câmpia Turzii face încă un pas important în modernizarea utilităților publice. Am semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții „Extindere rețea de canalizare în Municipiul Câmpia Turzii”, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare „Anghel Saligny”.
Contractul are o valoare de aproximativ 1,7 milioane de lei și vizează construcția unei noi rețele de canalizare, destinată în special cartierelor noi ale municipiului, contribuind la completarea și dezvoltarea rețelei publice existente.
Această investiție va sprijini dezvoltarea urbană a orașului și va asigura condiții moderne pentru locuitorii din zonele aflate în expansiune.

Să semnezi un contract nou de finanțare, într-o perioadă în care cuvântul de ordine este «reducere», este fără îndoială o reușită administrativă. Sunt convins că nici birocrația, nici alte elemente independente de noi, nu vor influența negativ acest obiectiv de investiții, astfel încât proiectarea și execuția să fie duse la bun sfârșit.
Administrația locală continuă demersurile pentru dezvoltarea infrastructurii și creșterea calității vieții în Municipiul Câmpia Turzii.















