Turda – Organizația locală a USR anunță că a obținut o primă victorie în instanță împotriva Primăriei Turda, după ce judecătorii au decis anularea Hotărârii de Consiliu Local prin care au fost majorate taxele pentru parcările de reședință. Decizia, pronunțată în 11 decembrie 2024 și comunicată oficial pe 17 septembrie 2025, nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
„Am câștigat în primă instanță procesul cu Primăria Turda pe tema creșterii taxei pentru parcările rezidențiale, datorită nerespectării procedurilor administrative. Este un pas înainte în lupta noastră pentru turdeni”, transmit reprezentanții USR Turda.

În comunicatul formațiunii se subliniază că administrația locală, condusă de primarul Cristian Matei, ar putea contesta decizia: „Probabil primăria va face apel, nu lasă primarul Matei vreun leu în buzunarul turdenilor. Dar mergem mai departe și luptăm până la capăt.”

Totodată, USR Turda ridică semne de întrebare cu privire la poziția unor foști consilieri locali, amintind de Adrian Nap și Attila Koloszi – trecuți de la PMP la AUR, dar și de Horea Hudrea, despre care susțin că și-ar fi schimbat radical atitudinea față de actualul edil.
Decizia instanței aduce în prim-plan tensiunile dintre opoziția locală și administrația municipală pe tema taxelor aplicate turdenilor, în special în ceea ce privește parcările rezidențiale, un subiect sensibil care a generat numeroase nemulțumiri în rândul locuitorilor.















