Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, sărbătoare religioasă marcată în fiecare an la 15 august, reprezintă unul dintre cele mai mari...
„De aproape două decenii, ziua de 15 august este Ziua Municipiului Câmpia Turzii. Astăzi, cu prilejul Adormirii Maicii Domnului, o sărbătorim pe...
În data de 14 august, pe terenul sintetic din localitatea Luncani, sa desfășurat un turneu de strângere de fonduri pentru un fiu...
Dacă ieri, doamna primar, Daniela Mănăilă, alături de doamna viceprimar, Kolozsvári Ilona, au dat startul competiției de pescuit, astăzi evenimentul continuă. Cu...
În data de 12.08.2021 procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii...
În contextul pelerinajului care se desfășoară în acest sfârșit de săptămână la Mănăstirea Nicula, în perioada 13-15 august, 260 de polițiști acționează...
Din data de 13 august până în 15 august, lacurile de pescuit de la Mărtinești găzduiesc unul dintre cele mai importante concursuri...
Școala de fotografie este un proiect organizat de Potaissa Art, cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland...
Cristian Matei:”Susținem sportul, indiferent de ramură, prin urmare, împreună cu Salina Turda și Clubul de Șah Potaissa Turda, ne-am asigurat ca cele...
Campionul naţional la juniori din sezonul trecut, Darius Babaioana, participă în acest weekend la a doua etapă a trofeului celor 50 de...