Actualitate

14 km de autostradă au fost deschiși circulației rutiere

Cele două loturi din Autostrada Transilvania, între Iernut și Ungheni, județul Mureș, au fost recepționate.

Potrivit unui comunicat de presă trimis, miercuri, de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) din România, miercuri au fost recepționate lucrările de la lotul de autostradă Ogra – Iernut, în lungime de 3,6 km, iar marți au fost recepționate și lucrările sectorului de autostradă Ungheni – Ogra, în  lungime de 10,1 km.

”Astăzi, de la ora 15:00, aceste loturi au fost deschise circulației rutiere. Valoarea contractului  Ungheni – Ogra a fost de 251,349,460 lei fără TVA. Antreprenorul care a efectuat lucrările este Asocierea SC Strabag SRL – SC Straco Grup SRL. Construcția lotului Ogra – Iernut, în lungime de 3,6 km, a avut o valoare de 55.782.941,89 lei fără TVA, iar Antreprenor a fost  Asocierea Geiger Transilvania SRL – Wilhem Geiger GmbH&Co.KG”, potrivt CNAIR.

Autostrada Câmpia Turzii-Târgu Mureş, parte din Autostrada Transilvania, este împărţită în patru loturi, între Ungheni şi Ogra, având o lungime de 10,1 kilometri (lotul 1), între Ogra şi Iernut, având o lungime de 3,6 kilometri (lotul 2), între Iernut şi Cheţani, cu o lungime de 17,9 kilometri (lotul 3), respectiv între Chețani și Câmpia Turzii, lungimea pe acest tronson fiind de 15,6 kilometri.

Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, a spus că celalalte două loturi între Iernut și Câmpia Turzii, au ca termen anul 2019, iar dacă acest termen nu va fi respectat, vor exista penalizări.

Dacă toate lucrurile decurg normal, în anul 2019, autostrada Transilvania face un pas important, prin punerea în circulație a părții de autostradă Câmpia Turzii – Tg. Mureș

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS