<
Actualitate

15 NOIEMBRIE- Ziua Națională fără Tutun

În fiecare an, pe data de 15 noiembrie se celebrează „Ziua naţională fără tutun”, astfel că, la nivelul fiecărui judeţ, reprezentanţii Direcțiilor de Sănătate Publică vin cu o serie de informaţii în acest sens.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră consumul de tutun ca responsabil pentru 4,9 milioane de decese anual. “Se estimează că acest număr al deceselor se va dubla până în 2020 (dacă modelele actuale în ceea ce priveşte fumatul se vor menţine, ele vor cauza 10 milioane decese în fiecare an). OMS apreciază ca 70% dintre aceste decese se vor înregistra în ţările în curs de dezvoltare”.
Fumatul constituie a doua cauză importantă de deces la nivel mondial. În momentul de faţă el este responsabil pentru moartea unui adult din zece. “Tutunul este al patrulea factor comun de risc de boală din lume. Pe lângă costurile ridicate pentru tratarea bolilor generate de tutun, tutunul ucide oameni aflaţi în perioada de maximă productivitate, privând familiile de susţinere financiară, dar şi naţiunile de forţă de muncă”.
Pe lângă efectele directe asupra sănătăţii, fumatul duce la malnutriţie, costuri ridicate pentru îngrijirea sănătăţii, moarte prematură. OMS a elaborat Convenţia Cadru pentru Controlul Tutunului – adoptată în februarie 2003 şi intrată în vigoare în februarie 2005 – care este un tratat convenţional internaţional ce instaurează linii directoare pentru guvernarea internaţională în domeniul tutunului. În Romania este în vigoare Legea 349/2002 cu adăugirile ulterioare, privind restricţionarea şi interzicerea fumatului în spaţiile publice.
Adoptarea celei mai semnificative politici de sănătate publică din ultimii ani, legea care a interzis fumatul în spaţiile publice închise, a determinat saltul important al României de 12 poziții, de pe locul 19 pe locul 7, în clasamentul european al politicilor de control al tutunului — Scala Europeană de control al tutunului.
Efectele directe ale acestei politici au dus la scăderea numărului de internări asociate bolilor exacerbate de fumatul pasiv. Conform rezultatelor Eurobarometrului 2017, realizat de Comisia Europeană, reducerea expunerii la fum de tutun este semnificativă în România anului 2017 față de 2014: în baruri a scăzut cu 69 de puncte procentuale (de la 80% la 11%), iar în restaurante a scăzut cu 53 de puncte procentuale (de la 59% la 6%).

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS