<
Actualitate

Accident la un raliu în Târgu-Mureș. Mașina lui Mihai Leu a lovit doi copii Primarul va interzice astfel de eveniment

Primarul municipiului Târgu Mureş, Soos Zoltan, a anunţat, sâmbătă, după accidentul din timpul competiţiei Super Rally, când monopostul pilotat de Mihai Leu a scăpat de sub control într-un viraj, a lovit un parapet, iar doi copii au fost răniţi uşor, că nu va mai permite organizarea acestei competiţii în oraş şi nici a altora similare.
„Siguranţa copiilor noştri este cea mai importantă! În niciun caz nu voi mai permite organizarea Super Rally sau a unor evenimente similare în Târgu Mureş. Accidentul din această după-amiază a dovedit că, deşi organizatorii iau toate măsurile de precauţie, pericolul nu poate fi exclus. Unul dintre concurenţi a părăsit traseul stabilit, s-a izbit de gardurile metalice, iar doi copii au fost răniţi. Poliţia a deschis o anchetă penală în acest caz. În calitate de primar, solicit autorităţilor competente informaţii cu privire la acest incident”, a postat primarul Soos Zoltan pe Facebook.


Pilotul Mihai Leu s-a arătat extrem de afectat de accidentul de sâmbătă, când a scăpat de sub control monopostul, arătând că îi pare nespus de rău.
„Am pus frână, înainte de un viraj, a plecat maşina foarte tare pe frânare, am încercat să redresez, dar nu am reuşit în măsura în care am sperat. Am lovit un gard şi acel gard a căzut peste câţiva oameni, din păcate un copil este lovit. Are o tăietură la picior. Am vorbit cu mama lui, era puţin speriat. Îmi pare nespus de rău, este ceva incredibil, nu pot să vă descriu ce sentimente am, dar sper să pot să vorbesc cu ei. Sper să ne împrietenim, asta e cel mai frumos – să îi fac şi eu un cadou (…) Pentru mine supărarea este aşa de mare încât nu vreau să mă gândesc la asta. Mă gândesc că s-a întâmplat şi sper ca acest băiat să fie bine (…) El, săracul, a venit la cursă să vadă maşinile”, a declarat presei Mihai Leu.
Campionul a spus că automobilismul sportiv este un sport de viteză şi că nu întotdeauna pilotul poate să facă ceea ce şi-a propus.

„Sincer, nu te gândeşti niciodată în momentul în care te urci la volan ce rău poate întâmpla, dar, din păcate, este un sport de viteză şi sunt momente în care probabil nu reuşeşti să faci tot ce ţi-ai dorit tu”, a spus Leu.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a precizat că incidentul a avut loc la intersecţia străzilor Ştefan cel Mare cu Borsos Tamas.”Un autoturism de curse condus de un bărbat, de 54 de ani, a acroşat un gard de siguranţă, rănind, totodată, doi minori, de 6 şi 8 ani, aflaţi după gard. Ambii copii au fost transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS