<
Actualitate

Accident pe DN1J. Două persoane au ajuns la spital în urma impactului dintre două autovehicule

Accident pe DN1J. Două persoane au ajuns la spital în urma impactului dintre două autovehicule

În data de 13 august a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Huedin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN1J, în afara localității Căpușu Mare, în care au fost implicate două autovehicule.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 47 de ani, din județul Ialomița, care conducea un ansamblu de vehicule pe direcția Oradea – Cluj-Napoca, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers, prin efectuarea virajului la stânga, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat de 62 ani, cetățean străin.

În urma impactului, conducătorul autoturismului și o femeie de 56 de ani, cetățean străin, pasageră în autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la unitatea spitalicească.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top