Actualitate

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR LA CÂMPIA TURZII

În perioada 3 – 4 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii, în colaborare cu poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii, au organizat şi desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere, dar şi de impunere a unui climat de disciplină rutieră în rândul participanţilor la trafic.

Un accent deosebit a fost pus pe impunerea respectării regimului legal de viteză şi prevenirea conducerii sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În urma activităţilor efectuate, au fost constatate 3 infracțiuni rutiere, toate fiind de conducere sub influenţa alcoolului. De asemenea, au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, 21 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză, una pentru conducere sub influenţa alcoolului, iar 7 pentru abateri comise de pietoni şi biciclişti.

Au fost reţinute în vederea anulării 3 permise de conducere, 2 în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată, dar şi 2 certificate şi 2 seturi de plăcuţe de înmatriculare. 113 conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest.

 

 

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS