Actualitate

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR LA CÂMPIA TURZII

În perioada 21 – 22 septebrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii în colaborare cu poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii au acţionat pentru prevenirea acccidentelor rutiere dar şi de impunere a unui climat de disciplină rutieră în rândul participanţilor la traficul rutier. Au fost vizate în principal conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi încălcarea regimului legal de viteză.

Activităţile desfăşurate au condus la legitimarea a 198 de persoane şi verificarea a 186 de vehicule. Abaterile constatate au impus aplicarea a 42 de sancţiuni contravenţionale, 24 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 5 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, 1 pentru folosirea ilegală a telefonului mobil iar 12 au fost aplicate bicicliştilor şi pietonilor care nu şi-au respectat obligaţiile prevăzute de Codul rutier. De asemenea a fost reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată 1 permis de conducere pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. În cadrul acţiunii, 182 de conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest.

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS