În perioada 6–8 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin și ai Secției 8 Poliție Rurală Huedin au desfășurat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, protejarea patrimoniului public și privat, precum și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Pe parcursul acțiunii, au fost legitimate aproximativ 130 de persoane și verificate peste 90 de autovehicule, fiind efectuate totodată 41 de testări cu aparatul etilotest.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 12.000 de lei.

Dintre acestea, 48 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, iar o sancțiune, în valoare de 2.000 de lei, a fost aplicată pentru încălcarea altor prevederi legale.
Totodată, în cadrul acțiunii au fost constatate 4 infracțiuni la regimul rutier, respectiv două infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, o infracțiune de conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice și o infracțiune de încredințarea cu știință a unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 3 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru alte abateri la regimul rutier, precum și un certificat de înmatriculare.
Polițiștii vor continua acțiunile pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței participanților la trafic, în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.















