În data de 23 aprilie a.c., în intervalul orar 07:00–10:00, Poliția Municipiului Turda a desfășurat o acțiune de amploare în zona de competență, având ca scop prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, creșterea gradului de siguranță publică și consolidarea încrederii cetățenilor în instituțiile de aplicare a legii.
Acțiunea a fost organizată cu sprijinul Secției 9 Poliție Rurală, al Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, Poliției Locale Turda, Serviciului Criminalistic Cluj, Direcției de Asistență Socială Turda, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Turda, al operatorilor de distribuție energie electrică și gaze naturale.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 532 de persoane, iar 4 persoane au fost conduse la sediul poliției și amprentate. De asemenea, au fost verificate 83 de autovehicule și efectuate 32 de testări alcoolscopice.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale, majoritatea pentru abateri la regimul rutier, valoarea totală a acestora depășind 12.000 de lei. Totodată, au fost reținute 3 certificate de înmatriculare și 2 permise de conducere.
În cadrul acțiunii au fost puse în executare 5 mandate de aducere privind persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de furt și au fost verificate 12 dosare electronice de supraveghere a persoanelor înscrise în registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale.
La acțiune au participat 38 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale, rutieră și Secția 9 Poliție Rurală Turda, alături de 10 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj – Detașamentul 4 Turda, precum și reprezentanți ai instituțiilor partenere implicate.
Poliția Municipiului Turda va continua organizarea unor astfel de acțiuni, în vederea menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea faptelor antisociale.

*Exemple semnificative:*
Ex. 1
În cadrul acțiunii desfășurate împreună cu reprezentanții companiei Delgaz Grid, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului, polițiștii au constatat sustragerea neautorizată de gaze naturale la un imobil situat pe strada Margaretelor, municipiul Turda.
În urma verificărilor efectuate la fața locului de către echipa operativă din cadrul Biroului de Investigații Criminale, s-a stabilit faptul că, la imobilul respectiv, persoane necunoscute au intervenit neautorizat asupra rețelei de distribuție, realizând o instalație artizanală prin intermediul unei conducte subterane racordate direct la rețea, respectiv la capătul exterior al branșamentului de gaz.
S-a constatat că utilizarea gazelor naturale era efectuată fără existența unei instalații de utilizare autorizate, în condițiile în care contractul de furnizare fusese reziliat anterior, la data de 01.12.2025. Totodată, la locația respectivă nu exista post de reglare–măsurare, ceea ce a permis consumul de gaze fără înregistrarea și facturarea acestora în condiții legale.
Cantitatea de gaze naturale consumată prin instalația ilegală nu a putut fi determinată la acest moment, prejudiciul urmând a fi stabilit și comunicat ulterior de către reprezentanții companiei.

Ex. 2
De asemenea, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Turda, împreună cu o echipă de inspecții energetice, au constatat trei infracțiuni de furt, prevăzute și pedepsite de art. 228 alin. 1 și alin. 3 din Codul Penal, precum și infracțiunea de executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012.















