<
Actualitate

Acțiune de amploare la Câmpia Turzii

La data de 27 septembrie a.c., poliţiştii din Câmpia Turzii au organizat şi desfăşurat o acţiune cu efective mărite pe raza de competenţă.
S-a acţionat atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, fiind implicaţi poliţişti de ordine publică, investigaţii criminale, rutieri, de investigare a criminalităţii economice şi criminalişti.
Acţiunea a avut drept scop prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite în pieţele agroalimentare şi târgul obor, verificarea legalităţii transporturilor de mărfuri, impunerea legislaţiei rutiere pentru reducerea riscului rutier.
De asemenea, poliţiştii au acţionat pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, a celor bănuite de comiterea unor infracţiuni.
Au fost verificaţi 24 de producători agricoli şi 11 agenţi economici. De asemenea, au fost instituite 5 filtre rutiere, fiind controlaţi 118 conducători auto.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 94 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 30.000 de lei. Acestea privesc încălcări ale regimului rutier, ale prevederilor Legii nr.61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi ale Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Poliţiştii rutieri au aplicat, pentru nerespectarea vitezei legale, 38 de sancţiuni contravenţionale. Totodată, au fost reţinute 5 permise de conducere şi retrase 3 certificate de înmatriculare.
Acţiunile poliţiştilor vor continua.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS