<
Actualitate

Acțiuni ale polițiștilor rutieri pentru creșterea siguranței în trafic

La data de 23 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au desfășurat două acțiuni punctuale în municipiul Cluj-Napoca, în intervalele orare 18.00–20.00 și 22.30–00.30.

Activitățile au avut ca scop sporirea gradului de disciplină rutieră, combaterea nerespectării regimului legal de viteză, precum și depistarea și combaterea comportamentului agresiv în trafic.

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 95 de persoane și au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, dintre care 31 pentru depășirea regimului legal de viteză și 25 pentru alte abateri la regimul rutier.

Totodată, a fost reținut un permis de conducere și au fost reținute trei certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au efectuat 10 testări cu aparatul etilotest, iar valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate a fost de peste 14.000 de lei.

Polițiștii vor continua acțiunile pentru prevenirea accidentelor și creșterea gradului de siguranță a tuturor participanților la trafic.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top