Administraţie

Câmpia Turzii primește, prin donație, o troiță

Printr-o scrisoare înaintată către primăria municipiului Câmpia Turzii în luna martie a acestui an, de arhitectul Romulus Zamblău, reprezetant al SC Zamproiect SRL, se aducea la cunoștința autorităților locale intenția de donație a proiectului pentru autorizația de construire pentru executarea lucrărilor de construire a  unei troițe care urmează a fi amplasată în Câmpia Turzii, pe strada Parcului FN.

Despre ce troiță este vorba însă?

Troița va fi donată de Asociația Refugiaților și Deportaților din Câmpia Turzii condusă de Augustin Felderean, iar soclul va fi donația Clubului Rotary din Câmpia Turzii și va fi un omagiu adus eroilor căzuți la datorie în cel de-al Doilea Război Mondial.

“Este vorba de o troiță, pe care primăria Câmpia Turzii, în colaborare cu Asociaţia Refugiaților și Deportaților din Câmpia Turzii și cu sprijinul Rotary Câmpia Turzii, vrea să o amplaseze în Câmpia Turzii în părculețul din fața Palatului Copiilor. Este o inițiativă lăudabilă a celor de la Asociatia Refugiaților și Deportaților din Câmpia Turzii”, a spus primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan.

 

Intenția construirii unei troițe în semn de recunoștință celor căzuți la datorie nu este nouă

Cu mult timp în urmă, Asociația Refugiaților și Deportaților din Câmpia Turzii și-a anunțat intenția realizării unui asemenea edificiu: “Câmpiei Turzii îi lipsește un gest de recunoștintă și pioasă pomenire datorat fiilor ei căzuți la datorie în cel de-al Doilea Război Mondial alături de forțele aliate, din perioada Dictatului de la Viena,a perioadei de tristă amintire impusă de regimurile după 6 martie 1945. Încercăm să le ridicăm o troiță Maramureșeană din lemn sculptat să le fie lor semn de recunoștință și neuitare.

Eroii care nu mai sunt, eroii veterani de război care mai trăiesc sunt icoane sfinte ale neamului românesc, ei vin de departe, din vremuri străbune, din trecutul poporului Roman,de la Burebista,Decebal și Traian până în zilele noastre.

Iată de ce atât de târziu încercăm să le ridicăm cu ajutorul și contribuția urmașilor un modest gest: O TROIȚĂ.

Veniți alături de noi la realizarea proiectului de Troiță pentru Eroii de la Câmpia-Turzii și pretutindeni”, însă doar acum s-a găsit sprijin din partea autorităților locale, conduse de Dorin Lojigan, care a găsit oportună construcția acestui edificiu, astfel a transformat-o într-un proiect de hotărâre care a fost înaintat către consiliul local pentru aprobare.

 

 

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS