<
Actualitate

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL DE ÎNȘELĂCIUNE ȘI ABUZ DE ÎNCREDERE

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 22 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pun în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județele Maramureș și Satu-Mare, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și abuz de încredere.

Din probatoriul administrat până în prezent, a reieșit faptul că, în cursul anului 2022, nouă persoane, având calitatea de administratori ai unor societăţi comerciale, ar fi indus în eroare reprezentanţii unei alte societăţi comerciale, prin încheierea unor contracte având ca obiect închirierea de schele. Persoanele cercetate s-ar fi folosit de bilete la ordin fără acoperire, ulterior aceleaşi bunuri fiind vândute. Prejudiciul estimat în această cauză este de peste 2.500.000 de lei.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul de Acțiuni Speciale.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS