<
Administraţie

Se asfaltează drumul județean 107L Turda – Petreștii de Jos

 

Consiliul Judetean Cluj aduce la cunoștința turiștilor, a locuitorilor din zonă precum și a tuturor participanților la trafic faptul că, în cadrul programului de lucrări care vizează întreținerea și îmbunătățirea infrastructurii rutiere a județului, pe drumul județean DJ 107L Turda – Petreștii de Jos se desfășoară în aceste zile lucrări de așternere de covor asfaltic. Acestea se execută pe mai multe sectoare de drum situate pe un tronson în lungime de 12,6 kilometri, mai exact de la kilometrul 2+300 până la kilometrul 14+900.

Ceea ce urmărim prin intermediul acestor lucrări de asfaltare pe care le derulăm în ritm alert este să punem în valoare și mai intens potențialul turistic al județului. În acest fel, oferim condiții optime de circulație pe această rută alternativă de acces către Rezervația naturală Cheile Turzii, o zonă care atrage foarte mulți turiști români și străini precum și către lacurile destinate pescuitului sportiv din comuna Ciurila” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Până în prezent au fost deja asfaltate trei sectoare de drum totalizând peste patru kilometri, lucrările continuând în ritm susținut pe celelalte sectoare ale tronsonului vizat. În același timp, de pe toate cele trei sectoare deja finalizate au fost extrase de către un laborator specializat carote pentru verificarea calității stratului de asfalt, fiind controlate atât grosimea cât și consistența acestuia.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS