<
Actualitate

Adrian Nap: Supercom și-a asumat colectarea deșeurilor vegetale de la populația din zonele de case din Turda

Adrian Nap: Supercom și-a asumat colectarea deșeurilor vegetale de la populația din zonele de case din Turda

Viceprimarul municipiului Turda, Adrian Nap, anunță că operatorul de salubritate Supercom și-a asumat colectarea deșeurilor vegetale de la populația din zonele de case, atât prin oferta depusă, cât și prin contractul de delegare.

Precizarea vine în urma unor sesizări transmise către ADI Eco-Metropolitan Cluj, instituția care are rolul de organizare, reglementare și monitorizare a serviciului de salubrizare pentru unitățile administrativ-teritoriale membre.

Potrivit viceprimarului Adrian Nap, răspunsul oficial primit de la ADI Eco-Metropolitan Cluj ar clarifica faptul că operatorul Supercom are prevăzută această obligație.

„În urma sesizărilor transmise către ADI Eco-Metropolitan Cluj, am primit un răspuns oficial care clarifică faptul că operatorul Supercom și-a asumat, atât prin oferta depusă, cât și prin contractul de delegare, colectarea deșeurilor vegetale (verzi) de la populația din zonele de case”, a transmis Adrian Nap în postarea sa.

În acest context, viceprimarul spune că este așteptată comunicarea programului efectiv de colectare, astfel încât serviciul să poată fi pus în aplicare pentru locuitorii municipiului Turda.

Colectarea deșeurilor vegetale a existat și în programele anterioare

Colectarea deșeurilor vegetale nu este o premieră la Turda. Într-o informare din 2024 se preciza că locuitorii din zonele de case urmau să predea deșeurile vegetale o dată pe lună, conform programului stabilit.

De asemenea, în programul oficial pentru lunile iulie-septembrie 2025, Primăria Turda anunța colectarea deșeurilor vegetale la date distincte, în funcție de graficul stabilit pentru fiecare zonă.

Adrian Nap susține că va urmări în continuare situația și va informa turdenii în momentul în care autoritățile sau operatorul vor comunica un program concret de colectare.

„Vă asigurăm că vom urmări în continuare această situație și vă vom ține la curent cu orice informație nouă și orice demers concret comunicat de autoritățile și operatorul responsabili”, a mai transmis viceprimarul municipiului Turda.

Rămâne, așadar, de văzut când va fi anunțat noul program de colectare a deșeurilor vegetale și în ce zile vor putea locuitorii din zonele de case să le scoată pentru a fi ridicate de operatorul de salubritate.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top