Adrian Sălăgean, mesaj tranșant despre situația de la TUP Turda: „Salariații trebuie să primească salarii decente”

Consilierul local PNL Turda Adrian Sălăgean, președintele Comisiei nr. 1 din cadrul Consiliului Local al Municipiului Turda, a reacționat public în contextul situației existente la societatea Transport Urban Public (TUP) Turda, unde angajații și-au exprimat nemulțumirile legate de salarizare.

Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, Adrian Sălăgean susține că, în cadrul ședințelor comisiei pe care o conduce, i-a solicitat în repetate rânduri directorului TUP Turda, Alin Popescu, să facă demersurile necesare pentru ca salariații societății să beneficieze de salarii pe care consilierul le consideră decente.

Potrivit lui Sălăgean, aceste solicitări au avut la bază atât atribuțiile sale de consilier local și prevederile legale, cât și responsabilitățile conducerii societății în ceea ce privește strategia de management.
„În calitate de președinte al comisiei nr. 1 din cadrul Consiliului Local al Municipiului Turda am solicitat la fiecare prezență în cadrul comisiei a domnului director Popescu Alin să facă toate demersurile necesare ca salariații să primească salarii decente”, a transmis Adrian Sălăgean.

Consilierul local PNL atrage atenția că, în opinia sa, între managementul societății și angajații TUP Turda s-ar fi creat o ruptură care ar putea avea, în cele din urmă, consecințe inclusiv asupra serviciilor oferite turdenilor.

„Dacă până în acest moment managementul societății nu performează în același sens cu munca angajaților societății, există o ruptură instituțională care, mai devreme sau mai tâziu, va dăuna nevoilor cetățenilor Turzii”, a mai precizat Adrian Sălăgean.
Declarația vine într-un moment tensionat pentru societatea de transport public din Turda, pe fondul nemulțumirilor exprimate de angajați cu privire la situația salarială.
Rămâne de văzut care vor fi măsurile adoptate de conducerea TUP Turda și dacă situația dintre management și angajați va putea fi soluționată în perioada următoare.















