Actualitate

Alegerile locale vor fi organizate în 27 septembrie

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Săptămâna trecută, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat acest proiect. S-au înregistrat 253 de voturi pentru, două – împotrivă şi 36 abţineri.

Potrivit proiectului, data desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte în ziua de duminică, 27 septembrie 2020, pentru consiliile locale ale comunelor, ale oraşelor, ale municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi pentru primari, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi pentru primarul general al municipiului Bucureşti, consiliile judeţene, precum şi pentru preşedinţii consiliilor judeţene.

La alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, termenele privind procesul electoral încep să curgă de la data de 29 iulie.

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS