<
Actualitate

Aproape 2 milioane de lei pentru modernizarea iluminatului public din Turda. Consiliul Local a aprobat investiția

Consiliul Local al municipiului Turda a aprobat eficientizarea energetică a sistemului de iluminat public de pe arterele principale ale orașului.

Proiectul, inițiat de primarul municipiului Turda, Cristian-Octavian Matei, vizează modernizarea infrastructurii existente prin înlocuirea corpurilor de iluminat convenționale cu echipamente LED eficiente energetic, precum și implementarea unui sistem modern de telegestiune.
Potrivit documentației aprobate, valoarea totală a investiției este de 1.920.296,18 lei fără TVA, iar lucrările vor fi realizate prin operatorul concesionar S.C. Flash Lighting Services S.A., în baza unui act adițional la contractul de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public.


În referatul de aprobare se arată că investiția are ca scop creșterea performanței energetice a infrastructurii existente, reducerea consumului de energie electrică și a costurilor aferente, dar și îmbunătățirea siguranței cetățenilor și a traficului rutier și pietonal.
„Investițiile propuse sunt justificate de necesitatea adaptării serviciului la cerințele actuale, reprezentând o dezvoltare a acestuia în interesul comunității locale”, se precizează în document.
Conform datelor prezentate, investiția inițială prevăzută pentru eficientizarea energetică a iluminatului public era de 853.536 lei fără TVA. În urma reevaluării tehnice a sistemului și a beneficiilor estimate, valoarea a fost majorată cu 1.066.760,18 lei fără TVA, ceea ce reprezintă o creștere de 8,78% din prețul inițial al contractului.


Modernizarea presupune integrarea unui sistem inteligent de telegestiune, care va permite monitorizarea și administrarea eficientă a iluminatului public, contribuind astfel la optimizarea consumului energetic și la intervenții mai rapide în cazul eventualelor defecțiuni.
Hotărârea a fost aprobată cu 20 de voturi pentru, fără voturi împotrivă sau abțineri.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top