<
Actualitate

APROAPE VICTIMĂ A UNEI ÎNȘELĂCIUNI. A CREZUT CĂ VORBEȘTE CU UN „DOMN DE LA BNR” SI CU UN “POLIȚIST”

O simplă convorbire telefonică s-a transformat, pentru o femeie din Cluj, într-un scenariu care ar fi putut să o lase fără 60.000 de lei.

Femeia a fost contactată de un bărbat care s-a prezentat drept angajat al BNR și care i-a spus că, în numele ei, ar fi fost inițiată o plată și că se află în procesare. Pentru „a opri” un presupus credit de nevoi personale în valoare de 60.000 de lei, i s-a transmis că trebuie să primească banii în contul personal, să îi retragă și, ulterior, să îi depună la o altă bancă.
Pentru ca totul să pară cât mai credibil, apelantul i-a explicat că suma urma să fie transferată în trei tranșe, iar la fiecare câteva minute femeia trebuia să verifice și să confirme primirea banilor.
Și povestea nu s-a oprit aici.

Femeia s-a deplasat la o sucursală bancară, de unde a retras 9.000 de lei de la bancomat, iar ulterior alți 51.000 de lei de la ghișeu.

Banii au fost puși în plicuri, iar următorul pas indicat de falsul „reprezentant BNR” era depunerea lor la un ATM de criptomonede (Bitcoin).
Din fericire, aparatul nu a funcționat.

În acel moment, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, femeia și-a dat seama că tot scenariul era, de fapt, o înșelăciune.
Pentru a o convinge să păstreze secretul, persoana în cauză i-a spus că discuția este „ascultată de poliție”, că nu are voie să spună nimănui ce se întâmplă și chiar a amenințat-o cu o presupusă amendă de 30.000 de lei, invocând articole de lege și documente cu nume și semnături.

Nicio bancă, BNR sau instituție publică nu vă va cere să retrageți bani și să îi depuneți la un ATM de Bitcoin ori să îi transferați într-un alt cont pentru „a anula” un credit.

Dacă primiți un astfel de apel:
➡️ Nu divulgați date personale, bancare sau coduri de autorizare.
➡️ Nu transferați și nu retrageți bani la indicațiile unei persoane necunoscute.
➡️ Închideți apelul și contactați banca folosind doar numărul oficial.
➡️ Dacă suspectați o tentativă de fraudă, sesizați imediat poliția.
Un apel telefonic poate suna convingător. O fraudă rămâne fraudă. Nu vă lăsați grăbiți, speriați sau intimidați.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top