Actualitate

ATENȚIE LA ÎNȘELĂCIUNILE PRIN METODA ,,ACCIDENTUL”!

Poliţiştii clujeni fac un apel public pentru identificarea unei persoane bănuite de înșelăciuni prin metoda “Accidentul”.
Cei care au informaţii cu privire la identitatea persoanei din imagini, sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112!

În cursul zilei de ieri, pe raza municipiului Cluj-Napoca s-au înregistrat 3 înșelăciuni prin metoda ,,accidentul”, două în forma tentativei, iar una în formă consumată.
Polițiștii de investigații criminale desfășoară activități pentru identificarea, depistarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate în comiterea acestui gen de fapte!
Cei care pot oferi detalii despre persoana din imagini, bănuită de implicare în comiterea faptelor de înșelăciune, sunt rugați să apeleze numărul de urgență 112, pentru a veni în sprijinul polițiștilor!


Apelăm la persoanele care au rude apropiate sau cunoştinţe ce se încadrează în profilul victimelor acestui tip de înşelăciune să ia legătura cu acestea şi să le prevină asupra modului de operare folosit de către escroci pentru a nu cădea în plasa acestora.
De asemenea, poliţiştii care desfăşoară cercetări cu privire la acest gen de fapte recomandă prudenţă în discuţiile telefonice avute cu persoane necunoscute, precum şi verificarea informaţiilor furnizate de aceştia. Astfel, în cazul în care sunteţi contactaţi de persoane ce se recomandă a fi cunoscuţi, însă nu vă apelează de pe un număr ştiut de dumneavoastră, verificaţi veridicitatea informaţiilor prezentate.
Sfătuim persoanele contactate telefonic să nu comunice informaţii personale sau confidenţiale, precum codul numeric personal, seria şi numărul cărţii de identitate, conturi bancare sau numere ale cardurilor deţinute şi nici să nu dea curs invitaţiei de a plăti diferite sume de bani.
Dacă vă regăsiţi într-o astfel de situaţie, nu urmaţi indicaţiile primite telefonic şi apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS