Actualitate

Au facut-o și pe asta! Beard Brothers donează încă o ambulanţă pentru SMURD de Ziua Pompierului  

Festivitatea de primire a celei de-a doua ambulanțe SMURD va avea loc vineri, 13 septembrie 2019,  la ora 13.00, pe aleea principală a Parcului Centra din Cluj-Napocal.

Pe aleea principală a Parcului Central din municipiul Cluj-Napoca și în Zona Cazino se vor desfășura, între orele 10.00 și 18.00, o expoziție de tehnică pentru intervenții și ateliere pentru învățarea manevrelor primului ajutor de bază, salvări de la înălțimi și din mediu acvatic, poligonul micului pompier etc.

Anul trecut, organizația Beard Brothers a reușit să strângă 120.000 de euro pentru achiziționarea unei ambulanțe pe care a donat-o Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare (SMURD) Cluj. Ambulanțele de tip C sunt cele mai dotate din punctul de vedere al aparaturii și al personalului medical. În 2019 a urmat o nouă campanie pentru achiziționarea celei de a doua ambulanțe pentru SMURD.

Beard Brothers se autointitulează drept cea mai nonconformistă organizație nonguvernamentală din țară și are ca rol principal schimbarea de mentalități. La baza echipei stă spiritul de inițiativă, de acesta folosindu-se pentru a găsi soluții la probleme atât noi, cât și vechi, în comunitățile din care face parte.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS