Bărbat reținut pentru părăsirea locului accidentului

La data de 23 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Cluj – Biroul Drumuri Naționale și Europene au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 50 de ani, cetățean străin, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului.

În fapt, la data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 05.30, pe DN1 E60, în afara localității Florești, a fost înregistrat un accident rutier în care un bărbat, în timp ce conducea un autoturism, ar fi accidentat o femeie de 52 de ani, din comuna Florești, care, în calitate de pieton, s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile printr-un loc nesemnalizat și nemarcat.

După producerea accidentului, conducătorul autoturismului ar fi părăsit locul evenimentului fără încuviințarea organelor de poliție, fiind identificat și depistat în aceeași zi, în urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma probatoriului administrat, la data de 23 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbatul în cauză.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și a dispunerii măsurilor legale care se impun.















