<
Actualitate

Bărbat reținut pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și amenințare

În data de 25 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au dispus reținerea unui bărbat de 57 de ani din municipiul Cluj-Napoca, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și amenințare.

Din cercetările efectuate a rezultat că în aceeași dată, în jurul orei 07.00, bărbatul s-ar fi deplasat la o locuință din comuna Aghireșu, unde se afla fosta lui concubină, care desfășura activități de asistență și îngrijire pentru o persoană vârstnică.

În acest context, bărbatul ar fi amenințat-o pe femeia de 57 de ani, din județul Sălaj, având asupra sa un obiect contondent.

Totodată, din verificările efectuate s-a stabilit că femeia avea ordin de protecție împotriva acestuia, iar bărbatul nu ar fi respectat obligația de a păstra o distanță de minim 50 de metri față de aceasta.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor producerii faptelor și dispunerii măsurilor legale.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top