Actualitate

Beneficiarii Centrul Respect, vizitați la domiciliu și cadorisiți de către administrația locală

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, edilul municipiului Câmpia Turzii Dorin Lojigan, a vizitat la domiciliu, beneficiarii serviciilor Centrului pentru Seniori Respect, care face parte din Serviciul Public de Asistență Sociala Câmpia Turzii, codus de către doamna Tamara Vasinc.
Cu această ocazie, Dorin Lojigan alături de coordonatorul centrului pentru Senior, Aurelian Cherecheș, au dăruit flori, diplome și cadouri seniorilor municipiului Câmpia Turzii.

Vârstnicii au apreciat această vizită arătându-și mulțumirea față de serviciile echipei Centrului Respect.

De asemenea, un lucru care a adus emoție în sufletul echipei, a fost momentul în care s-a ajuns la casa ultimului veteran de razboi în viață, dnul Luțoiu Ioan, care a fost decorat recent de către administrația locală cu titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Câmpia Turzii.
Cu ochii în lacrimi, Ion Luțoiu, în vârstă de 97 de ani, prin fiica acestuia, dna Maria, a adus mulțumire celor care s-au gândit la dânsul.

Coordonatorul Centrului pentru Seniori, Aurelian Cherecheș, mulțumește tuturor celor care s-au implicat în acest eveniment și care au contribuit la buna desfășurare.

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS