Actualitate

Bilanț ÎNFIORĂTOR: 633 de victime omorâte, NICIUN infractor prins!  

Potrivit raportului de activitate al Ministerului Public pe anul 2018, la pagina 116, în țară avem 633 de cauze de omor cu autor necunoscut!
„Citesc și îmi vine greu să cred, (…) avem 633 de cauze de omor cu Autor Necunoscut. Asta înseamnă trei lucruri: (1) că au fost omorâte sau s-a încercat omorârea a 633 de victime; (2) că nu au putut fi identificați criminalii în aceste cazuri; (3) că acești criminali sunt în libertate, adică printre noi…”, a punctat judecătorul de la Tribunalul Cluj, pe blogul său personal.
Dacă în 2018 numărul cauzelor de omor rămase cu autor necunoscut a ajuns la 633, în urmă cu un deceniu, în 2009, numărul acestora era de doar 392. Practic, în doar zece ani, cifra îngrijorantă a crescut cu peste 80%! La acestea se mai adaugă alte 24 de cauze nesoluționate care implică uciderea ori vătămarea nou-născutului de către propria mamă.
Mai departe, pe site-ul Poliției Române, la rubrica de „Copii dispăruți”, la momentul publicării articolului figurează un număr total de 16 copii dați în căutare prin toate sistemele posibile. Din păcate, două persoane dintre acestea sunt victimele monstrului de la Caracal, Luiza Mihaela Melencu și Alexandra-Mihaela Măceșanu, însă lista nu este nici pe departe completă.
Contactat de Monitorul de Cluj pentru a furniza informații despre copiii dispăruți din județul Cluj, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar ne-a îndemnat să formulăm o solicitarea în baza Legii nr. 544, pentru a comunica răspunsul în termenul legal de 30 de zile de la înaintarea cererii.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS