„Bucină fabrica!” – sunetul care, odinioară, spunea ora întregului oraș Câmpia Turzii
A fost o vreme în care locuitorii din Câmpia Turzii nu aveau nevoie să privească ceasul pentru a ști că este ora 7.00, 15.00 sau 23.00. Dinspre marea platformă industrială a orașului răsuna sirena de la „Industria Sârmei”, iar oamenii spuneau simplu, într-o expresie rămasă în memoria locală: „Bucină fabrica!”
Sirena anunța schimbarea turelor și devenise, în timp, unul dintre sunetele emblematice ale Câmpiei Turzii.
La ora 7.00 începea schimbul I, la 15.00 intra schimbul II, iar la ora 23.00 venea rândul muncitorilor din schimbul III. Trei semnale, la intervale de opt ore, care organizau nu doar activitatea din uzină, ci, într-un fel, și viața multor familii din oraș.
Pentru miile de oameni ale căror vieți au fost legate de fabrica de la Câmpia Turzii, sunetul avea o semnificație precisă. Cineva pleca la muncă, cineva termina schimbul și se întorcea acasă, iar alții se pregăteau să muncească întreaga noapte.
La ora 23.00, când o bună parte a orașului se pregătea de somn, pentru muncitorii schimbului III începea o nouă zi de lucru.
Sirena devenise „ceasul” orașului
Sunetul puternic putea fi auzit dincolo de porțile uzinei și devenise un reper inclusiv pentru oamenii care nu lucrau la „Industria Sârmei”.
În case, pe străzi sau prin curți, expresia „Bucină fabrica!” era suficientă. Localnicii știau cât era ceasul și ce schimb intra sau ieșea din uzină.
Utilizarea semnalelor sonore pentru organizarea programului de muncă este însă mult mai veche decât dezvoltarea industriei auto moderne. Încă din secolul al XIX-lea, numeroase întreprinderi foloseau clopote sau alte semnale sonore pentru a marca începutul și sfârșitul programului.
Henry Ford avea să joace ulterior un rol important în popularizarea programului industrial de opt ore. La 5 ianuarie 1914, Ford Motor Company anunța reducerea zilei de muncă de la nouă la opt ore, alături de introducerea remunerației de cinci dolari pe zi pentru muncitorii eligibili. Măsura nu trebuie însă confundată cu apariția sirenelor sau a semnalelor sonore în fabrici, acestea fiind folosite anterior.
Într-o perioadă în care ceasul de mână nu era accesibil tuturor, o sirenă care putea fi auzită de la mare distanță avea o utilitate evidentă. Mai târziu, chiar dacă ceasurile au devenit obiecte obișnuite, sunetul fabricii a continuat să facă parte din rutina orașului.
„Vaca lui Stanatiev”
Sirena de la Câmpia Turzii avea chiar și o poreclă, păstrată în memoria localnicilor: „vaca lui Stanatiev”.
Cu umorul specific locului, oamenii asociau sunetul puternic al sirenei cu numele directorului Ioan Stanatiev. Atunci când „mugea” sirena, orașul știa că se schimba tura.
Începuturile producției industriale din anul 1921 reprezintă unul dintre marile repere ale dezvoltării Câmpiei Turzii. Data exactă la care sirena a fost pusă în funcțiune trebuie însă stabilită pe baza unor documente sau mărturii verificabile, la fel cum programul celor trei schimburi nu poate fi extins automat asupra întregii istorii a uzinei.
Dincolo de aceste precizări istorice rămâne însă memoria oamenilor.
O fotografie panoramică a „Industriei Sârmei” din anul 1976 surprinde amploarea platformei industriale de atunci. Imaginea nu poate reda însă unul dintre elementele care defineau viața cotidiană a orașului: sunetul sirenei.
Pentru generațiile care au trăit în Câmpia Turzii în acei ani, este suficient poate să privească fotografia pentru ca, undeva în memorie, să audă din nou:
„Bucină fabrica!”
Un sunet simplu, dar care, pentru zeci de ani, a însemnat muncă, familie și viața unui întreg oraș construit în jurul industriei.
Sursa Foto: Petre Pop „Industria Sârmei” Câmpia Turzii, 1976.
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
